AVIZUL DE MUNCĂ – Primul Pas Spre Încadrarea În Munca a Personalului Strain

Obținerea Avizului de Munca

În ultimii ani, piața muncii din România a devenit mult mai atractivă pentru persoanele care își doresc să presteze o muncă remunerată pe teritoriul european.  Încadrarea în muncă a personalului străin în România reprezintă un proces etapizat. În primul rând, cetățenii unor state din afara Uniunii Europene sau a Spațiului Economic European trebuie să obțină dreptul legal de a presta o muncă pe teritoriul statului nostru. Astfel, legiuitorul a prevăzut necesitatea obținerii unui aviz de angajare. Acest aviz cade în sarcina angajatorului, care trebuie să se adreseze cu o cerere către Inspectoratul General pentru Imigrări.

Condiții și tipuri de activitate

Pentru obținerea avizului de muncă, angajatorul trebuie să țină cont de două aspecte importante. Avizul se acordă pentru o persoană determinată și pentru un anumit post. Schimbarea angajatorului presupune obținerea unui nou aviz.

Angajatorul trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a primi avizul de angajare. Condițiile generale vizează plata obligațiilor fiscale pe ultimul trimestru înainte de depunerea cererii. De asemenea, angajatorul nu trebuie să aibă condamnări sau sancțiuni recente relevante. Activitatea trebuie să corespundă funcției pentru care se solicită angajarea străinului. Există și condiții speciale, în funcție de tipul activității vizate.

1. Activitate permanentă

Avizul de angajare îpentru lucrătorii permanenți are la bază un contract individual de muncă. Contractul poate fi încheiat pe perioadă determinată sau nedeterminată. Persoana angajată trebuie să îndeplinească toate condițiile necesare ocupării postului.

2. Activitate de stagiatură

Acest tip de activitatea presupune acordarea avizului doar pentru persoanele juridice și încheierea unui contract pe o perioadă determinată. Scopul angajării trebuie să privească efectuarea unui stagiu pentru formare profesională. De asemenea, stagiarul trebuie să dețină o diplomă de studii superioare.

3. Activitatea sezonieră și au pair

Activitățile sezoniere trebuie să fie clar determinate și să se desfășoare pe durată limitată, în funcție de succesiunea anotimpurilor. De asemenea, străinii angajați în aceste posturi trebuie să dețină calificările necesare pentru a desfășura activitățile respective în România.

Lucrătorii au pair presupun angajarea acestora de către o familie gazdă, pe o perioadă determinată de până la un an și pentru anumite activități casnice ușoare sau de îngrijire a copiilor.

4. Activitatea transfrontalieră

Reglementările pentru lucrătorii transfrontalieri permit angajarea cetățenilor din statele vecine României, care locuiesc în localitățile de frontieră din România. Aceste angajări sunt realizate prin contracte de muncă cu normă întreagă, fie pe perioadă determinată, fie pe perioadă nedeterminată, iar în cazul anumitor cetățeni (din Moldova, Ucraina și Serbia), nu este necesar avizul de angajare, cu condiția respectării unor cerințe legale.

5. Lucrătorii înalt calificați

Avizul de munca pentru lucrători înalt calificați are ca scop facilitarea angajării străinilor în poziții specializate, care necesită un nivel ridicat de calificare și expertiză. Condițiile impuse, precum cerința unui salariu peste media națională și verificarea pregătirii profesionale, asigură ocuparea locurilor de muncă de persoane pregătite, așa cum este prevăzut în legislația care reglementează profesiile respective.

Avizul de detașare

 În cazul persoanelor care au dreptul de ședere legală pe teritoriul României, beneficiarii serviciilor pe care aceștia le prestează, pot obține un aviz de detașare. Acest aviz le acordă străinilor dreptul de a presta o muncă pe teritoriul României. Există două categorii: lucrătorii detașați, care sunt angajații unei societăți dintr-un stat terț, dar urmează să realizeze activități în cadrul unei societăți înrudite și lucrătorii ICT, care se bucură de un transfer în aceeași companie.                                        

Servicii de acordare a avizului de muncă

Pentru obținerea avizului de angajare în muncă, toate condițiile generale, precum și cele specifice, trebuie îndeplinite. În acest sens, sunt necesare diverse documente, care însoțesc cererea de acordare adresată Inspectoratul General pentru Imigrări.

GlobalWorker oferă servicii complete de recrutare și consultanță pentru companiile interesate de angajarea muncitorilor străini, asigurând respectarea tuturor procedurilor legale și administrative. Platforma ajută la pregătirea documentației necesare și oferă suport continuu pe parcursul întregului proces de angajare.

Platforma de Joburi GlobalWorker reprezintă un partener de încredere pentru angajatorii din România, oferind soluții complete pentru recrutarea și integrarea muncitorilor străini. Prin asistența oferită în toate etapele procesului de angajare, GlobalWorker contribuie semnificativ la dezvoltarea unei piețe a muncii diverse și dinamice în România.

 Contactează-ne acum la pentru a stabili o întâlnire sau pentru a afla mai multe despre cum putem colabora. Suntem aici pentru tine!